În săptămâna 24 – 30 aprilie, la nivel național, polițiștii rutieri desfășoară acțiuni de control. Sunt vizate zonele și tronsoanele de drum cu risc ridicat de accidente.
Principalele obiective ale acțiunii sunt verificarea respectării prevederilor referitoare la conducerea agresivă, folosirea telefonului mobil, semnalizarea schimbării direcției de deplasare și deținerea documentelor necesare conducerii autovehiculelor pe drumurile deschise circulației publice.
De asemenea, polițiștii acționează pentru impunerea respectării regimului legal de viteză și depistarea conducătorilor de autovehicule aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.
Poliția Rutieră reamintește șoferilor că, în România, viteza maximă admisă în localități este de 50 sau 70 km/h, cu acordul administratorului drumului public, respectiv 90/100 km/h în afara localităților, 120 km/h pe drumurile expres și 130 km/h pe autostrăzi.
Se recomandă conducătorilor auto să respecte regimul legal de viteză aplicabil pe tronsonul de drum pe care circulă, să adapteze în permanență viteza la condițiile meteo-rutiere, să circule cu prudență și să respecte semnalele polițiștilor rutieri.
Consumul de alcool la volan se pedepsește indiferent de valoarea indicată de aparatul etilotest dacă aceasta nu este negativă.
Valorile între 0,01 mg/l și 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat reprezintă contravenție și se sancționează cu amendă și suspendarea exercitării dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice pentru 90 de zile, în cazul unui accident rutier, suspendarea fiind aplicată pentru 120 de zile.
În cazul în care valoarea indicată de aparatul etilotest depășește 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, se vor recolta probe de sânge în vederea determinării alcoolemiei. Este infracțiune și se pedepsește cu închisoare sau cu amendă conducerea unui vehicul sub influența alcoolului a cărei valoare depășește 0,80 mg/l alcool pur în sânge.
Refuzul șoferului de a se supune la prelevarea de mostre biologice este infracțiune și se pedepsește cu închisoare.
Pe lângă aceste consecințe juridice, riscurile implicării într-un accident rutier pot fi dintre cele mai grave, acestea crescând exponențial! Studiile efectuate indică faptul că șoferii aflați sub influența alcoolului au diminuate viteza de reacție, simțurile vizuale și auditive, alcoolul creând și falsa impresie de siguranță prin asumarea unor riscuri inutile.
”Nu riscați, nu urcați la volan dacă ați consumat alcool și respectați regimul legal de viteză aplicabil tronsonului de drum pe care circulați!” recomandă Poliția Română.
În conformitate cu legislația în vigoare, începând cu anul 2022, se interzice conducătorilor de vehicule să adopte un comportament agresiv în conducerea acestora pe drumurile publice. Prin comportament agresiv se înțelege efectuarea, pe drumul public, de către conducătorul de vehicul, a uneia dintre următoarele manevre:
a) deplasarea succesivă de pe o bandă de circulație pe alta sau de pe un rând pe altul, alternând din stânga în dreapta, în scopul depășirii unui șir de vehicule care circulă în același sens;
b) întoarcerea vehiculului prin folosirea frânei de ajutor;
c) pornirea vehiculului de pe loc prin patinarea excesivă, în gol, a roților motoare;
d) circulația cu vehiculul la o distanță foarte redusă față de un alt vehicul, înaintea sau în spatele acestuia, cât și în lateral, ori reducerea bruscă a vitezei de deplasare fără motiv întemeiat, de natură a intimida conducătorul acestuia;
e) folosirea repetată a semnalelor sonore și/sau luminoase de natură a obliga nejustificat conducătorul de vehicul care circulă în fața sa să elibereze banda de circulație;
f) conducerea mopedului sau motocicletei având în contact cu partea carosabilă numai una dintre roți;
g) mersul cu spatele cu vehiculul în scopul intimidării celorlalți participanți la trafic care circulă în spatele acestuia;
h) realizarea intenționată a unui derapaj controlat al vehiculului în vederea întoarcerii sau rotirii acestuia;
i) conducerea intenționată a unui vehicul prin accelerarea repetată a motorului, de natură a stânjeni persoanele aflate în zona drumului public.